UniCredit Țiriac Bank este membră a Grupului UniCredit, o importantă instituție financiară internațională, cu o rețea de peste 10.000 sucursale în 27 de țări, peste 40 de milioane de clienți la nivel global și o prezență regională puternică la nivelul Europei Centrale și de Est.
Unicredit Ţiriac Bank este rezultatul unor fuziuni succesive pe piaţa bancară din România care îmbină la ora actuală punctele forte şi cele mai bune practici existente în HVB Bank, Banca Comercială Ion Ţiriac, Banca di Roma şi Unicredit România.
• În august 2005, se semnează acordul de fuziune între HVB Bank România (bancă prezentă local încă din 1998) și Banca Comercială Ion Țiriac (înființată în 1990, al cărei fondator este însuși dl. Ion Țiriac), proces care se definitivează în septembrie 2006.
• În luna octombrie 2006, se lansează proiectul de fuziune dintre HVB Țiriac Bank și UniCredit România, procesul fiind finalizat în iunie 2007, când noua entitate, Unicredit Țiriac Bank devine operațională.
• În luna octombrie 2007, se finalizează și procesul de fuziune dintre Grupul UniCredit și Capitalia, urmată, la nivel local, de integrarea operațiunilor sucursalei Banca di Roma (deținută de Capitalia) în UniCredit Țiriac Bank.
După finalizarea acestor procese de fuziune, dl. Ion Ţiriac rămâne un important acţionar al băncii.
UniCredit Țiriac Bank îmbină punctele forte și cele mai bune practici existente în Banca Țiriac, HVB Bank și UniCredit România. HVB Bank avea parteneriate solide cu companiile mari și multinaționale, având un portofoliu semnificativ de clienți germani și austrieci, dar și de clienți din categoria Private Banking. Banca Țiriac era un jucător puternic îndeosebi pe segmentul persoanelor fizice și al IMM, în timp ce UniCredit România se concentrase pe companiile românești de dimensiuni medii, dar și pe investitorii din Italia și Turcia.
Noua bancă și-a început activitatea cu o altă viziune de abordare a clientului prin produse și servicii competitive la standarde internaționale, beneficiind de toate avantajele oferite de o rețea extinsă de unități, de cunoașterea pieței locale și de apartenența la un important grup bancar.
Imediat după fuziune, la finele anului 2007, Unicredit Ţiriac Bank raportează o creştere de 50.3% a profitului net faţă de anul precedent. Acesta a fost doar începutul...
La finalul lui 2006, veniturile combinate ale celor două bănci în proces de fuziune, HVB Țiriac Bank și Unicredit România, au crescut cu aproape 15% față de 2005 iar venitul operațional a crescut și el cu 10%, în pofida impactului costurilor nerecurente legate de fuziune.
HVB Țiriac Bank a avut un profit brut de 195 mil RON, cu 21.9% mai mare față de anul precedent (cu 11.8 % mai mic decât anul 2005 dacă se iau în considerare efectele costurilor nerecurente legate de fuziune și integrare). Unicredit România a avut un profit brut cu o creștere anuală de 125% față de 2005 atingând 15 mil. RON.
În 2007, Unicredit Țiriac Bank a raportat o creștere față de anul precedent de 50.3% a profitului net, atingând 263.1 mil RON. Profitul brut a crescut și el cu 27.1% față de anul precendent, până la 407 mil RON, fiind determinat de o creștere de 14.1% a veniturilor și o creștere de 4.8% a costurilor operaționale.
Astăzi, aflată în top 5 jucători pe piaţa de profil autohtonă, Unicredit Ţiriac Bank se caracterizează prin soluţii personalizate, dinamism şi siguranţă.
UniCredit Țiriac oferă prin intermediul celor peste 240 sucursale și peste 3.000 angajați produse și servicii la standarde internaționale, soluții financiare complete și complexe. Divizia de Retail a băncii oferă următoarele tipuri de pachete financiare adresate persoanelor fizice, I.M.M., persoanelor fizice autorizate: operațiuni de cont curent, împrumuturi, depozite, carduri, fonduri de investiții, MoneyGram, Online Banking.
Divizia de Corporate oferă prin intermediul unei rețele dedicate de sucursale produse, servicii și soluții financiare complexe, la standarde internaționale, companiilor mijlocii, mari, companiilor multinaționale și celor din sectorul public. Principalii clienți activează în următoarele domenii de activitate: industria petrolieră, energie, construcții, alimentară, mașini și utilaje, metalurgie, infrastructură. Oferta băncii cuprinde pachete de finanțare, cash management, trade finance, real estate, custodie dar și produse complexe de trezorerie și sindicalizare.
În plus, UniCredit Țiriac Bank oferă soluții cross border, prin intermediul cărora relațiile bancare ale clienților sunt organizate în multiple țări, astfel încât aceștia să beneficieze de aceeași calitate a serviciilor ca și în țara de origine. UniCredit Țiriac Bank este întotdeauna la dispoziția clienților din România, Austria, Italia, Germania, din Europa Centrală și de Est și din întreaga lume. Considerăm că printr-o prezență geografică solidă putem construi în continuare povestea de succes a băncii.
Pentru UniCredit Țiriac Bank, cel mai important este clientul și serviciile de calitate oferite acestuia. Consultanții noștri bancari au experiența necesară pentru a propune soluții bancare excelente clienților din țară și de peste hotare, construind cu aceștia o legătură profesională bazată pe încredere reciprocă. Încrederea este clădită atât prin competența consultanților băncii, cât și prin apropierea de clienți și prin capacitatea angajaților băncii de a identifica la timp necesitățile acestora.




