Ţiriac Aviaţie

Înfiinţat în 1997, ŢiriacAIR este parte a grupului Ţiriac. De-a lungul anilor, ŢiriacAIR a devenit cel mai prestigios operator charter specializat în servicii VIP şi corporate. Totodată, astăzi ŢiriacAIR este singura companie privată din România care deţine un terminal business. În prezent, ŢiriacAIR operează 5 avioane şi 2 elicoptere de capacităţi diferite, echipate la cele mai înalte standarde de confort şi siguranţă, menite să răspundă cât mai bine nevoilor clienţilor săi.

Vizitaţi site-ul www.tiriacair.ro »

De ce este ŢiriacAIR cea mai bună alegere?

ECONOMIE DE TIMP

Cu ŢiriacAIR ajungeţi la destinaţie pregătit să mergeţi direct la o noua întâlnire de afaceri sau să vă bucuraţi liniştit de vacanţă, evitând cozile la ghişee, la îmbarcare sau întârzierea zborurilor.

FLEXIBILITATE

Găsim întotdeauna soluţia potrivită solicitărilor clienţilor, care pot alege aeronava potrivită nevoilor lor şi pot decide programul de zbor. Vă recomandăm aeronava potrivită numărului de pasageri, rutei şi timpului alocat călătoriei.

CONFORT

La ȚiriacAIR totul vă garantează că veţi călători cu stil şi că veţi ajunge relaxat la destinaţie: interior cu fotolii comode de piele, bar pe toată perioada zborului, meniu à la carte, personal de bord atent şi prietenos.

PRESTIGIU

Serviciile noastre sunt adaptate imaginii omului de afaceri modern şi sofisticat.

SERVICII CHARTER

Serviciile charter permit clienţilor să aleagă itinierarul, câştigând astfel flexibilitate în privinţa plecărilor şi sosirilor. Totodată, se poate face o selecţie mai largă a terminalelor de sosire pentru rute directe.

Flota este modernă şi dispune de dotări VIP. Aeronavele sunt echipate cu fotolii şi canapele confortabile, interiorul este decorat cu esenţe rare de lemn, piele şi textile. Pasagerii au la dispoziţie sisteme audio şi DVD, servicii telefonice şi conexiune la internet.

CONSULTANŢĂ ŞI EXPERTIZĂ DE SPECIALITATE

Când aveţi de luat decizii importante precum alegerea unei aeronave sau a unui tip de finanţare, consultaţi şi un expert înainte de a vă hotărî.

Consultanţii şi trainerii noştri vă oferă toate informaţiile necesare pentru luarea unei decizii corecte şi avantajoase.

ȚiriacAIR asigură următoarele tipuri de consultanţă

  • consultanţă pentru achiziţionarea aeronavelor;
  • consultanţă pentru tipuri de avioane şi eficientă;
  • consultanţă în vederea finanţării aeronavelor;
  • training pentru echipaj şi ingineri.

VIP DE LA ÎMBARCARE PÂNĂ LA ATERIZARE

video

Echipa ŢiriacAir are toate resursele necesare organizării unei deplasări confortabile, oferind servicii suplimentare, de la limousine rental până la rezervări la hotel.

Totodată, la terminalul ŢiriacAIR, standardele se menţin înalte pentru toate serviciile:

  • servicii de handling de bază;
  • limousine service;
  • salon de aşteptare VIP;
  • salon pentru echipaj;
  • servicii de dispecerat;
  • rezervări la hotel şi limuzine pentru echipaj sau pasageri;
  • program normal: 06.00-22.00, program de 24 de ore la cerere.

Operarea printr-un terminal separat de cel de pasageri pentru cursele regulate garantează o mai mare eficienţă a fiecărei acţiuni, scurtarea semnificativă a timpului de aşteptare în aeroport la plecare sau sosire, intimitate şi confort.

Ţiriac Holdings